Se spune ca adevarul te poate elibera si experienta mea confirma lucrul acesta. Uneori doare, mai ales cand implica ceva sau pe cineva drag dar… te elibereaza.
Exista un fenomen numit disonanta cognitiva. Acest fenomen implica perceptia unei incompatibilitati intre doua cognitii, ce pot fi definite ca elemente de cunoastere incluzand atitudini, sentimente, credinte sau comportamente. El reprezinta o tensiune generata de gandirea in acelasi timp la doua lucruri aflate in conflict.
Starea de disonanta cognitiva este foarte nociva pentru sanatatea mintala si de aceea mintea, intr-o reactie de aparare, incearca sa gaseasca intelesuri noi sau credinte noi care sa elimine aceasta disonanta.
Unul dintre cele mai simple exemple de disonanta cognitiva este acceptarea atat a Crestinismului cat si a Stiintei. Pe de o parte sunt preotii care conform Bibliei pot estima vechimea pamantului cam la 6-7 mii de ani si pe de alta parte sunt geologii ce spun ceva despre 4 mii de miliarde de ani. Cum se poate iesi din asa o problema? Pai… inventam noi credinte, noi stiinte… unii aleg sa-si spuna ca de fapt… timpul nu s-ar fi scurs chiar asa liniar… ca primele zile… ar fi fost asa… echivalentul unei perioade mult mai mari… dar mai sunt si dinosaurii… si diverse alte probleme prin Biblie… asa ca mai devreme sau mai tarziu… toti apeleaza sa cea mai tare portita de scapare inventata pentru problema asta: “Crede si nu cerceta”. De aceea foarte putini crestini se pot lauda ca au citit Biblia (eu nu am reusit) si un numar si mai mic pot spune ca au citit-o cu atentie, au cercetat… si au gasit-o perfecta.
Ok, ce legatura au toate astea cu adevarul? Atat timp cat tu te vei minti pe tine insuti… se va gasi cineva care sa te ajute… se va gasi cineva care sa-ti spuna “Crede ASTA!” si tu ca un copil ascultator sa crezi, indiferent ce-ti spune ratiunea. Cu propria mana iti creezi o colivie, o inchisoare. Adevarul te aduce mai aproape de farama de Dumnezeire ce zace in tine. Toti suntem fii Luminii. Toti suntem la fel de valorosi in miezul cel mai adanc al fiintei noastre. Toti la fel de perfecti. Minciuna incepe din momentul in care recunosti pe cineva ca fiindu-ti superior sau cand privesti de sus la cineva. Cristos spune “Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintîi între voi, să fie robul tuturor.” dar… oare cati asculta…
Si astfel… se ajunge intr-o situatie in care un OM sa fie vazut pe o treapta superioara… si sa fie tratat ca atare… iar acest om printr-un simplu reflex ajunge sa se creada superior… sa creada ca are dreptul de a trata de sus…
Sunt nenumarate cazurile de patroni abuzivi… pentru care faptul ca pot plati un salar se traduce in a putea cumpara un suflet… si sunt si mai multi angajati care sunt dispusi sa-si vanda sufletul pe te miri ce. Si astfel apare disonanta cognitiva; pe de o parte ai in mana job-ul care iti papa mai tot timpul pe de alta parte ai familia care iti duce lipsa. Si gasesti rationamentul… “Lucrez pentru ei!” fara a sta sa te gandesti ca nici o cantitate de bani nu poate inlocui caldura sufleteasca. Un cont gras in banca nu poate compensa pentru o familie destramata, nu poate alunga singuratatea. Adevarata comoara se masoara in zambete nu in Lei, Dolari sau Euro.
Uneori minciunile pe care ni le spunem pentru a masca realitatea crunta in care traim sunt foarte credibile… noi insasi gasim argumente pentru ele. Trebuie sa gasim pentru a le tine in viata, pentru a indeparta disonanta, pentru a nu inebuni. Alternativa e adevarul… dar pentru adevar trebuie mult curaj si de cele mai multe ori curajul e la cote alarmant de scazute in multi dintre noi. Dar daca incetul cu incetul ne spunem adevarul, durerea simtita forteaza subconstientul sa gaseasca solutii de scapare, solutii de evadare.
Nu e usor… daca durerea e mare si campul vizual ingustat foarte puternic de viata in colivie, de multe ori singura solutie vizibila poate parea doar suicidul. In astfel de situatii… cel mai bun lucru este sa apelezi la un prieten. Un om din afara coliviei tale iti va putea arata aspecte care iti scapa, adevaruri pe care poate ai ales sa le uiti. Un astfel de om iti poate salva viata.
Eu am inceput sa-mi spun adevaruri dar au ramas si multe minciuni cu care ma anesteziez. In schimb am incredere ca cu ajutorul prietenilor am sa scap rand pe rand de ele.
Recent un prieten mi-a spus “Sper ca stii ca esti un sclav”… nimic nou… mai multi prieteni mi-au spus asta intr-un fel sau altul (ii ignoram considerand ca nu au toate datele problemei). Dar el a continuat “Traiesti intr-o colivie!” iar cand am incercat sa vorbesc de beneficii mi-a spus “O colivie de aur” si in momentul acela mi s-au deschis ochii. Mi-am dat seama ca beneficiile pe care le vedeam erau reale… aurul exista… asa cum de altfel imi spunea si intuitia… dar… din pacate… tot aurul asta construise o colivie de toata frumuseatea…
Acum am de ales… sa las colivia in spate si sa aleg libertatea… sau sa continuu viata in colivie… E mult aur la mijloc… dar parca tot mai dulce e liberatea.
Cat de adevarat… m-am regasit foarte tare in aceste ganduri/randuri.
Sunt intr-o colivie, simt asta, ma apasa, ma sufoca, dar nu am suficient curaj sa ies din ea.
A fost un moment in care am fost la un pas sa reusesc, dar… nu am avut un punct de sprijin… pe care credeam foarte tare ca il am.
Poate ca, de fapt, nici nu am nevoie de un punct de sprijin. Ci pur si simplu de mai multa vointa si incredere in mine.
Multumesc.
Pana la urma ce ai ales?
deocamdata tot colivia 🙂
Da’ de ce o vezi precum o colivie? Totul e in atitudinea cu care faci ceva (muncesti, inveti, traiesti etc.). Nu? Ce conteaza ce in jur? Daca tu faci ce poti, cum poti mai bine si incerci sincer sa iti faci parte ta cum s-ar zice…dezinteresat (din inima)…nu poate sa nu fie bine.
Am avut si eu o perioada mai neagra (sau gri…ca neagra nu pot sa-i zic). Aveam o sefa foarte nefericita care se descarca pe noi, colegii de birou. Azi asa, maine asa…pana intr-o zi cand am prins-o singura si i-am tinut o prelegere foarte respectoasa (eu sunt o tipa foarte calma). Efectul a fost socant. Tipa s-a calmat si din ziua aia m-a rugat sa fim la per-tu. Avea dublul varstei mele. Circul a luat sfarsit si toata lumea a fost fericita. Nu, nu i-am zis la per-tu ca nu-mi venea. Deh…m-a crescut bunica si pe vremea lor nu te adresai oamenior in etate cu “Gigi” sau “Marghioala” ci cu doamna Stanescu, Popescu etc. Nu, nu le-am povestit colegelor despre discutia dintre noi ca nu am considerat necesar.
Nu zic sa te iei de patroni/nefericiti/frustrati ci doar sa-ti schimbi atitudinea. Don’t worry – be happy!:)
off topic: “scobeam” pe net dupa “Disonanta cognitiva” si asa am ajuns aici.
-nu exista in Biblia Ortodoxă un verset care sa cuprinda “Crede si nu cerceta” probabil este o cutuma pentru a scapa de intrebari incomode.
-personal am probleme constante cu obiectul numit “colivie” indiferent din ce material este facuta, probabil asa sunt din “constructie”.
-“colivia” este facuta cu materialul clientului asa ca:” taci si maninca” sau iesi afara depinde numai de tine. Depinde foarte mult de ce intelegi prin “aur”
-si un ciine se poate vaita de disonfortul provocat de “zgarda” insa nu renunta la situatie pe motive de “foame”
-daca sunteti curiosi sa vedeti cum poti trai fara “stanoage” urmariti linkul. Pretul cerut este sa ajungi “solitar” insa il consider nesemnificativ pentru lipsa “gratilor”
Ai dreptate Dane, nu exista in biblie asa ceva ci exact opusul dar e o practica folosita de cler.
Daca ai sa cauti pe net dupa respectiva sintagma, ai sa vezi ca sunt pareri si pro si contra… din partea preotilor.