Un Mesaj pentru Garcia

Originalul il gasiti la:

http://www.janelanaweb.com/manageme/carta_garcia.html

Multumesc Danei pentru corectare.

Cuvânt înainte
Această bagatelă literară, „Un mesaj pentru Garcia”, a fost scrisă într-o seară după cină, într-o singura oră. Era pe 22 februarie 1899, de ziua lui Washington: abia plecase spre imprimerie Marşul Filistin.

Articolul s-a ivit fierbinte, din inima mea, fiind scris după o zi de antrenament în care m-am străduit să antrenez un grup destul de delicvent de săteni să renunţe la starea comatoasă şi să devină radioactivi.

Sugestia imediată a venit totuşi intr-un argument la o ceaşcă de ceai, când băiatul meu Bert a sugerat că Rowan a fost eroul adevărat al Războiului Cubanez. Rowan a plecat singur şi a făcut ce era de făcut – a livrat mesajul pentru Garcia.

În momentul acela am avut o sclipire de inspiraţie! Da, băiatul are dreptate, eroul este omul care îşi face meseria, care livrează mesajul pentru Garcia. M-am sculat de la masă şi am scris Un Mesaj Pentru Garcia. Nu i-am acordat mare importanţă şi l-am tipărit in Revistă fără un titlu. Ediţia s-a epuizat şi în curând au început să apară cereri pentru exemplare suplimentare ale Marşului Filistin. O duzină, cincizeci, o sută şi când Compania American News a comandat o mie, am întrebat unul dintre ajutoarele mele ce articol a agitat praful cosmic. „Partea legata de Garcia” mi-a spus el.

A doua zi a venit următoarea telegramă de la George H. Daniels de la Căile Ferate New York Central: „Furnizaţi preţul pentru o suta de mii de articole Rowan in format pamflet – reclama la Empire State Express pe spate – de asemenea durata in care le puteţi livra.”

I-am răspuns furnizând un preţ şi menţionând că am putea furniza pamfletele în doi ani. Utilajele noastre erau mici şi o comandă de o sută de mii de cărţulii părea un efort enorm.

Rezultatul a fost că i-am dat dl. Daniels permisiunea de a retipări articolul cum vrea. El l-a tipărit în format de cărţulie într-o ediţie de jumătate de milion de exemplare. Două sau trei seturi de jumătate de milion au fost trimise de dl. Daniels, de asemenea articolul a fost retipărit de peste două sute de reviste şi ziare. A fost tradus în toate limbile pământului.

Când dl. Daniels distribuia Mesajul pentru Garcia, Prinţul Hilakoff, director al Cailor Ferate Ruseşti era în aceasta ţară. El era invitat al New York Central, şi a făcut un tur al ţării sub îndrumarea dl. Daniels. Prinţul a văzut cărticica şi a devenit interesat de ea mai mult pentru că dl. Daniels o distribuia în atât de multe exemplare. Oricum, când a ajuns acasă a fost tradusă in rusă şi o copie a cărţuliei a fost dată fiecărui angajat la căile ferate din Rusia.

Alte ţări au preluat-o şi din Rusia a trecut în Germania, Franţa, Spania, Turcia, Hindustan şi China. În timpul războiului dintre Rusia şi Japonia, fiecare soldat rus a primit un exemplar din Mesajul pentru Garcia. Japonezii găsind cărţulia la prizonierii ruşi, au tras concluzia ca trebuie să fie un lucru bun şi astfel au tradus-o în Japoneză.

Şi astfel la un ordin al Împăratului Mikado, o copie a fost distribuită fiecărui angajat al Guvernului Japonez, soldat sau civil. Peste patruzeci de milioane de copii ale Mesajului pentru Garcia au fost tipărite. Se spune că astfel a obţinut o distribuţie mai largă decât orice alta distribuţie obţinută de o aventură literară în timpul vieţii autorului – mulţumită unei serii de accidente norocoase.

„Un mesaj pentru Garcia”
de Elbert Hubbard 1899

In toată această afacere Cubaneză, este un om care stă la orizontul memoriei mele ca Marte la periheliu.

Când a izbucnit războiul între Spania şi Statele Unite a devenit foarte necesar să fie stabilită o comunicare cu liderul insurgenţilor. Garcia era undeva în zona vastă a munţilor Cubei – nimeni nu ştia unde. Nu putea ajunge la el nici o scrisoare sau un mesaj telegrafiat. Preşedintele trebuia să obţină colaborarea lui şi asta rapid. Ce era de făcut?

Cineva i-a spus Preşedintelui: „este un tip pe nume Rowan, el îl va găsi pe Garcia, dacă poate fi găsit de cineva.”

Rowan a fost trimis cu o scrisoare ce trebuia livrata lui Garcia. Cum a reuşit „tipul pe nume Rowan” să ia scrisoare, să o sigileze intr-o punga din piele pe care să o lege deasupra inimi şi în patru zile să debarce pe coasta Cubei dintr-o barca deschisa, să dispară în jungla şi în trei săptămâni să iasă pe partea cealaltă a Insulei, traversând o tara ostila pe jos şi livrând scrisoarea lui Garcia – sunt lucruri pe care nu doresc in mod special să le spun cu lux de amănunte. Ideea la care vreau să atrag atenţia este următoarea: McKinley i-a dat o scrisoare lui Rowan pentru Garcia; Rowan a luat scrisoarea şi nu a întrebat „Unde stă?”

Pe tot ce e Etern! iată un om ale cărui forme ar trebui turnate în bronz fără moarte şi statuia ar trebui plasată în fiecare universitate din ţară. Nu învăţătură din cărţi are nevoie tineretul, nici instrucţiuni despre asta sau cealaltă, ci o întărire a vertebrelor ce-i va determina să fie loiali faţă de ce le-a fost încredinţat, să acţioneze prompt, să-şi concentreze energiile: să-şi facă lucrul – „Sa ducă un mesaj la Garcia!”

Generalul Garcia este mort acum, dar sunt alţi Garcia. Toate persoanele care s-au apucat de o afacere unde a fost nevoie de mai multe mâini de lucru au fost îngrozite uneori de imbecilitatea omului de rând – de incapacitatea sau refuzul de a se concentra asupra unui lucru şi de a îl face.

Asistenţa neglijentă, neatenţia prostească, indiferenţa de prost gust şi lucrul cu jumătate de inimă par a domni; şi nici un om nu reuşeşte în viaţă decât dacă, apelând la diverse pârghii sau la ameninţări, forţează sau mituieşte celelalte persoane să-l ajute. Sau poate Dumnezeu milostivul face o minune şi-i trimite un Înger al Luminii drept asistent.

Tu, cititorule, gândeşte-te la lucrul acesta ca la un test: Stai la biroul tău şi ai la dispoziţia ta şase angajaţi. Poţi chema pe oricare dintre ei şi să-i ceri acest lucru: „Te rog uită-te in enciclopedie şi fă pentru mine un scurt memorandum despre viaţa lui Correggio.” Va spune angajatul „Da, domnule” şi va pleca să îndeplinească sarcina?

Poţi să pui pariu cu viaţa ta că nu va face lucrul acesta. El se va uita la tine dubios şi te va întreba una dintre întrebările următoare: Cine a fost el? Care enciclopedie? Unde este enciclopedia? Am fost angajat pentru asta? Nu cumva te referi la Bismarck? Nu poate să facă lucrul acesta Charlie? E mort? E ceva urgent? Nu mai bine aduc eu cartea să cauţi singur? La ce vă trebuie?

Pun pariu zece la unul că după ce i-ai răspuns la toate întrebările şi după ce i-ai explicat unde găseşte informaţia şi de ce ai nevoie de ea, angajatul va pleca şi va lua unul dintre ceilalţi angajaţi să-l ajute în încercarea de a-l găsi pe Garcia, iar mai apoi se va întoarce şi-ti va spune că nu există persoana aceasta. Desigur e posibil să pierd pariul, dar conform Legii Mediocrităţii nu-l voi pierde.

Acum dacă eşti înţelept, nu te vei deranja să-i explici „asistentului” tău că Correggio este indexat la C nu la K, ci vei zâmbi dulce şi-i vei spune „Nu contează” şi te vei duce să cauţi informaţia singur. Şi incapacitatea aceasta de a acţiona independent, această prostie morală, această infirmitate a voinţei, această lipsă a dorinţei de a prinde voios sarcina din zbor şi de a o duce la capăt – acestea sunt motivele care pun Socialismul pur undeva departe în viitor.

Dacă oamenii nu vor acţiona pentru ei înşişi, ce vor face când beneficiul muncii lor este pentru toţi?

Un ofiţer secund ar trebui să aibă o şcoală de noduri; frica de a fi concediaţi îi ţin pe mulţi în banca lor. Pune un anunţ pentru o stenografă şi nouă din zece persoane care vor răspunde nu vor şti să ortografieze sau să pună semnele de punctuaţie unde trebuie – nici măcar nu consideră ca e necesar să ştie.

Poate o astfel de persoană să scrie o scrisoare pentru Garcia?

„Vezi contabilul acela?” mi-a spus un maistru dintr-o fabrică mare. „Da, ce-i cu el?” „Ei bine, e un contabil bun dar dacă-l trimit în oraş să cumpere ceva e posibil să reuşească până la urmă, dar pe de altă parte e posibil să se oprească la patru crâşme pe drum şi când ajunge pe Strada Principală să uite după ce l-am trimis.”

Se poate pune bază într-un astfel de om să livreze un mesaj pentru Garcia?

Am tot auzit recent multă simpatie tristă exprimată pentru „clienţii asupriţi de la magazinul de dulciuri” şi pentru „rătăcitorii fără casă ce caută o slujbă decentă”, „şi aceasta este acompaniată adesea de cuvinte dure la adresa persoanelor de la putere”.

Nimic nu este spus despre angajatorul care îmbătrâneşte înainte de vreme într-o încercare zadarnică de a îi convinge pe cei neglijenţi să-şi facă munca inteligent; şi nimic despre încercările lui de a rămâne calm după ce „ajutorul” nu face nimic altceva decât să trândăvească în momentul în care s-a întors cu spatele.

În fiecare magazin şi în fiecare fabrică este un proces continuu de plivit. Angajatorul concediază constant „ajutoare” care si-au demonstrat incapacitatea de a duce mai departe interesele afacerii şi angajează oameni noi. Indiferent cât de bune sunt vremurile, această sortare continuă; doar dacă timpurile sunt mai dure şi munca este puţină, sortarea este făcută mai fin – dar afară şi afară pentru totdeauna ajung cei incompetenţi şi nevrednici. Este supravieţuirea celui mai bine pregătit. Interesul propriu dictează oricărui angajator să-i păstreze doar pe cei mai buni – aceea ce pot livra un mesaj pentru Garcia.

Ştiu o persoană cu o minte sclipitoare, dar care nu are abilitatea de a gestiona o afacere personala şi totuşi e absolut inutil oricărei alte persoane pentru că poartă în interior o suspiciune nebună că angajatorul lui îl asupreşte sau intenţionează să-l asuprească. Nu poate da ordine şi nu poate primi ordine. Dacă i s-ar încredinţa un mesaj pentru Garcia, răspunsul lui ar fi probabil „N-ai decât să i-l duci tu!”

În noaptea aceasta, acest om va bate străzile căutând de lucru cu vântul vâjâind prin mantaua zdrenţuită. Nici o persoană care-l cunoaşte nu are curajul să-l angajeze pentru că el e un agitator plin de nemulţumire. Nu cedează la motive raţionale şi singurul lucru care-l impresionează este un bocanc în fund.

Ştiu desigur că o fiinţă atât de deformată moral ar trebui să primească aceiaşi milă pe care o primeşte un infirm fizic; dar în mila noastră să vărsăm şi o lacrimă pentru cei ce se străduiesc să ţină pe picioare o afacere, cei al căror program nu este limitat de goarna şi cei al căror păr devine repede alb de la lupta de a ţine piept indiferenţei depăşite, imbecilităţii neglijente, şi ingraţilor fără inimă care, fără efortul lor, ar ajunge şi flămânzi şi fără casă.

M-am exprimat prea dur? Posibil, dar după ce toată lumea şi-a dat cu presupusul aş vrea să spun un cuvânt de simpatie pentru omul care reuşeşte – omul care, în ciuda pronosticului sumbru a dirijat efortul celorlalţi şi reuşind descoperă că nu e nevoie de mare lucru pentru a reuşi. Doar mâncare şi haine. Am dus platouri la cină şi am lucrat cu ziua, am fost de asemenea şi angajator şi ştiu ce se poate spune din ambele perspective. Nu exista excelenţă, se pare, in sărăcie; zdrenţele nu sunt o recomandare şi nu toţi angajatorii sunt lacomi şi zgârciţi, la fel cum nici săracii nu sunt toţi virtuoşi. Inima mea e deschisă pentru omul care îşi face meseria când „şeful” e plecat la fel de bine ca şi atunci când este acasă. Iar omul care atunci când primeşte o scrisoare pentru Garcia, ia în linişte misiva, fără să pună întrebări idioate şi fără intenţia ascunsă de a o arunca în prima gură de canal sau de a face orice altceva în afară de a o livra, niciodată nu este „disponibilizat” nici nu trebuie să intre în grevă pentru un salariu mai mare.

Civilizaţia este o căutare lungă a acestui fel de indivizi.

Orice dorinţă a unui astfel de om este îndeplinită. El este dorit în fiecare oraş, comună sau sat – în fiecare birou, magazin, depozit sau fabrică. Lumea plânge după astfel de oameni: e nevoie de el, de omul care să poată livra un Mesaj pentru Garcia”

Cine va trimite o scrisoare la Garcia?