Cu mulţi ani în urmă am primit sub formă de email textul tradus mai jos. Era acompaniat de o poveste siropoasă cu un student ce a reuşit să ia ceva gen nota 11 pentru el. Adevărul, descoperit mai târziu, e ca textul reprezenta un capitol din cartea “Letters to My Son” de Kent Nerburn [Publisher: New World Library]

Partenerii şi Căsătoria

Nu am întâlnit niciodată un bărbat care să nu vrea să fie iubit. Dar rar am întâlnit un bărbat căruia să nu-i fie frică de căsătorie. Ceva legat de această încheiere pare mai degrabă să limiteze în loc să împuternicească. Căsătoria pare a fi mai uşor de înţeles prin ce elimină din viaţa noastră decât prin ce face posibil în viaţa noastră.

Când eram mai tânăr această frică mă imobiliza. Nu vroiam să greşesc. Mi-am văzut prietenii căsătorindu-se din motive de acceptare socială, sau datorită febrei sexuale, sau pentru că acesta părea următorul pas logic de făcut. Apoi am privit cum ei şi partenerele lor au devenit amari şi meschini în relaţia cu celălalt. Am privit la cupluri în vârstă şi am văzut, în cel mai bun caz, o toleranţă reciprocă. Mi-am imaginat o viaţă întreagă de nopţi fără iubire şi zile pline de certă şi nu mi-am put imagina că eu sau altcineva are alege benevol o astfel de soartă.

Şi totuşi, din când în când, vedeam cupluri în vârstă ce cumva păreau că strălucesc unul în prezenţa celuilalt. Păreau cu adevărat îndrăgostiţi, nu doar dependenţi unul de celalalt sau toleranţi la ciudăţeniile celuilalt. Era o privelişte uimitoare şi părea imposibilă. Cum, m-am întrebat, cum au reuşit să supravieţuiască la atâţia ani de monotonie, la atâta iritare de pe urma obiceiurilor celuilalt. Ce ţine iubirea vie în ei când marea majoritate dintre noi părem incapabili să rămânem măcar împreună, darămite să ne mai şi iubim?

Secretul principal pare a fi în a alege bine. E ceva legat de ideea compatibilităţii fundamentale. Oameni buni pot crea relaţii rele, chiar dacă amândoi doresc foarte mult ca relaţia să reuşească. Este important să găseşti pe cineva cu care să creezi o relaţie bună de la început. Din păcate nu este uşor să vezi clar la începutul unei relaţii.

Foamea sexuală vă trage unul spre celălalt şi colorează modul în care vă vedeţi împreună. Vă orbeşte, şi nu vedeţi miile de lucruri mărunte ce până la urmă duc la reuşita sau la eşecul unei relaţii. Trebuie să găseşti o cale să vezi dincolo de această fascinaţie sexuală copleşitoare. Unii aleg să se implice sexual cât mai devreme şi să depăşească această perioadă iniţială de atracţie sexuală puternică pentru a vedea mai apoi ce se află dincolo de ea. Asta poate funcţiona dar de asemenea poate lăsa în spate un şir lung de inimi rănite. Alte persoane îşi refuză aspectul sexual cu totul într-o încercare de a cunoaşte cealaltă persoană separat de sexualitatea ei. Dar ei nu pot vedea clar pentru că prezenţa dorinţei sexuale nesatisfăcute e atât de mare încât îi împiedică să vadă normal cam cum ar fi viaţa împreună.

Cei cu adevărat norocoşi sunt cei ce reuşesc să devina mai întâi prieteni înainte de a-şi da seama că sunt atraşi unul de celălalt. Ei ajung să-şi cunoască bucuriile, pasiunile, tristeţea şi fricile. Văd unul în celălalt atât partea bună cât şi partea rea. Petrec o perioadă de timp împreună înainte să fie prinşi în plasa sexualităţii lor. Ar fi ideal să se întâmple aşa dar nu se întâmplă prea des. Dacă intri imediat sub vraja atracţiei sexuale, va trebui să priveşti dincolo de ea după alte indicii de compatibilitate. Unul dintre aceste indicii este râsul. Râsul vă spune cât de mult vă va plăcea pe termen lung compania celuilalt. Dacă râdeţi împreună bine şi sănătos, şi nu e pe seama altora, atunci aveţi o relaţie sănătoasă cu lumea din jur. Râsul e copilul surprizei. Dacă vă veţi face unul pe altul să râdeţi, veţi reuşi întotdeauna să vă surprindeţi unul pe celălalt. Şi dacă vă veţi surprinde constant unul pe celălalt, veţi menţine lumea din jurul vostru tot timpul nouă.

Fereşte-te de relaţiile în care lipseşte râsul. Chiar şi cele mai intime relaţii bazate doar pe seriozitate au o tendinţă de a deveni acre. Cu trecerea timpului, împărtăşind un mod serios de a privi lumea are tendinţa de a vă întoarce împotriva celor ce nu vă împărtăşesc punctul de vedere şi relaţia voastră poate începe să se bazeze pe a fi critici împreună.

După râs, caută o parteneră care tratează lumea înconjurătoare într-un mod pe care îl respecţi. Când două persoane se întâlnesc pentru prima dată, ele au tendinţa de a vedea relaţia ca existând doar în spaţiul ce le separă. Se trezesc fascinate una de cealaltă şi puterea copleşitoare a emoţiilor pe care le trăiesc estompează percepţia lumii din jur. Pe măsură ce relaţia creşte şi se maturează, lumea din jur devine din nou importantă. Dacă partenera ta tratează oamenii şi circumstanţele într-un mod pe care nu-l poţi accepta, vei ajunge inevitabil să suferi.

Priveşte la modul în care ea ţine la ceilalţi, la modul în care îşi rezolvă problemele cotidiene. Dacă asta te face să o iubeşti şi mai mult, dragostea ta va creşte. Dacă nu-ţi place, fii atent. Dacă nu respectaţi modul în care priveşte celălalt lumea până la urmă veţi ajunge să nu vă respectaţi unul pe celălalt.

Priveşte de asemenea şi la modul în care partenera se confruntă cu misterele vieţii. Trăim la limita dintre poezie şi practic, iar viaţa adevărată a inimii e în poezie. Dacă unul dintre voi e profund afectat de misterele nevăzutului în timp ce celălalt este atras doar de înţelesul literal şi de partea practică a lucrurilor, trebuie să ai grijă ca distanţa dintre voi să nu devină o prăpastie de netrecut care să vă facă să vă simţiţi izolaţi şi neînţeleşi.

Mai sunt şi alte indicii dar trebuie să le găseşti singur. Toţi avem în inimă lucruri ce nu pot fi schimbate, lucruri pe care nu le vom trăda şi angajamente intime faţă de o viziune asupra vieţii pe care nu o vom tăgădui. Dacă te îndrăgosteşti de cineva care nu îţi poate hrăni aceste părţi sacre ale eu-lui, sau dacă tu nu le vei putea hrăni pe ale partenerei, veţi descoperi că vă îndepărtaţi unul de celălalt până când veţi trăi în lumi diferite în care veţi avea în comun afacerile de zi cu zi ale vieţii, dar în care nu vă veţi putea atinge unul pe celălalt acolo unde inima trăieşte şi visează. De aici nu e decât un pas minor la a cataloga neînţelegerile mărunte şi eşecurile zilnice, lucru ce lasă atâtea cupluri cu un gust amar, nesatisfăcute de parteneri.

Deci alege cu atenţie şi alege bine. Dacă ai să faci lucrul acesta, vei fi ales o parteneră cu care să poţi creşte şi atunci adevăratul miracol al căsătoriei îşi va găsi loc în inima ta. Mi-am ales cuvintele bine atunci când am vorbit despre un miracol. Dar nu cred că e un cuvânt prea puternic. Există un miracol în căsătorie. El este numit transformare. Transformarea este unul dintre evenimentele cele mai des întâlnite în natură. Sămânţa devine floare. Coconul devine fluture. Iarna devine primăvară şi iubire devine un copil. Nu punem niciodată sub semnul întrebării toate acestea pentru că le vedem întâmplându-se zilnic în jurul nostru. Pentru noi nu sunt miracole deşi dacă nu le-am cunoaşte ar fi de necrezut.

Căsătoria e o transformare pe care noi alegem să o facem. Iubirea noastră este plantată ca o sămânţă şi în timp va începe să înflorească. Nu putem şti ce floare va apare dar ştim că ceva va înflorii. Dacă vei fi ales cu atenţie şi înţelepciune, înflorirea va fi una frumoasă. Daca vei fi ales rău sau din motive greşite, înflorirea va fi defectuoasă.

Suntem destul de disponibili în a accepta realitatea unei transformări negative în căsătorie. Aceasta este transformare negativă ce m-a înspăimântat în tinereţe. Nu m-am gândit niciodată să cercetez miracolul întunecat ce transformă iubirea în asprime şi amăreală. Şi totuşi, eram incapabil să accept faptul că valul de pasiune de la început putea fi transformat în ceva mult mai adânc şi mai plin sens decât acea pasiune proaspăt descoperită. Singurele lucruri în care credeam erau puterea acestei pasiuni şi în teama că odată ce această pasiune se va fi răcit voi rămâne cu ceva mai puţin valoros şi amar.

Dar există de asemenea şi o transformare pozitivă. La fel ca şi transformarea negativă, ea rezultă din acumularea lucrurilor mărunte. Dar în loc sa fie moartea prin mii de lovituri e o creştere prin mii de atingeri ale iubirii. Cele două destine se întrepătrund. Două începuturi separate, două prezenţe separate, două conştiinţe separate se întâlnesc şi împart o viziune a vieţii ce trece prin faţa lor. Ele rămân separate, dar de asemenea devin una. E o expansiune a conştiinţei nu o închidere şi o contractare aşa cum mă temeam cândva. Asta nu înseamnă că nu există tensiune sau că nu sunt capcane. Tensiunea şi capcanele fac parte din orice viaţă alegi, de la celibat la monogamie la a avea mai multe iubite. Fiecare alegere conţine îndoiala că drumul pe care nu l-ai ales ar fi fost mai prolific şi mai incitant, şi astfel fiecare devine insensibil la bogăţia pe care doar drumul acesta o conţine.

Dar doar căsătoria permite vieţii să devină profundă şi să se extindă, să crească datorită înţelegerii că doi au ales, în ciuda tuturor şanselor, să devina unul. Cei ce trăiesc împreună fără căsătorie pot cunoaşte plăcerea unei companii, dar există o gravitate specifică angajamentului căsătoriei ce adânceşte această experienţă şi o transformă în ceva mult mai bogat şi mai complex.

Aşadar să nu-ţi fie frică de căsătorie, şi tot la fel nu ar trebui să te grăbeşti să o faci din motive greşite. Este un act de credinţă şi conţine în ea puterea transformării. Dacă crezi în inima ta că ai găsit pe cineva cu care eşti capabil să creşti, dacă ai suficientă credinţă ca vei reuşi să rezişti tentaţiei drumului pe care nu l-ai ales, tentaţiei partenerului pe care nu l-ai ales, dacă ai în inimă puterea de a îmbrăţişa ciclurile şi anotimpurile pe care iubirea ta le va trăi, atunci e posibil să fii pregătit să cauţi miracolul pe care îl oferă căsătoria. Dacă nu, aşteaptă. Binecuvântarea unei căsătorii făcute cum trebuie merită răbdarea ta. Când va veni vremea, mii de flori vor înflorii… la nesfârşit.