Ambele sisteme au fost proiectate pentru a introduce ceva exerciţiu fizic în rutina zilnică. Noi ca şi civilizaţie am inventat tot felul de maşini care să ne ajute în munca fizică, care să elimine corvoada zilnică, dar în nebunia asta de a scăpa de munca fizică am mers prea departe. Când a devenit dureros de evident că lipsa exerciţiului fizic naşte monştri, omul s-a pus iar pe inventat şi a creat o clasă noua de maşini care să-l pună la muncă. Aşa au apărut biciclete medicinale, benzi rulante şi alte naţii de aparate care nu prea au sens.
Ce sens are să mergi cu autobuzul la serviciu pentru ca mai apoi, revenind acasă, să-ti petreci o bucată serioasă de timp pe o bandă rulantă?
Mersul pe jos are beneficii enorme pentru sănătate. Fiind folosiţi cei mai puternici muşchi din corp, coapsele, este antrenată inima. Deoarece efortul depus este de intensitate medie şi de durată ridicată, se ard grăsimi spre deosebire de alergat unde sunt arse mai mult glucide.
Călăuza urbană (Urban Ranger) este o persoană care alege să meargă pe jos, alege să-şi exploreze oraşul şi o face voit. Gestul acesta întăreşte legătura dintre om şi oraşul în care locuieşte, face oraşul mai familiar, mai drag. De asemenea timpul petrecut mergând este un timp extraordinar în care te poţi gândi la situaţiile cu care te confrunţi, în care îţi poţi aduce aminte de momentele plăcute, un timp în care poţi visa sau un timp în care poţi învăţa, un timp în care te poţi cultiva ca persoană. Sunt disponibile tot felul de programe audio, cărţi audio pe care le poţi asculta pe drum.
Ideal ar fi să mergeţi cam 60-90 de minute zilnic. La început poate părea mai dificil, mai ales dacă sunteţi aşa cum eram şi eu la început: o persoană pentru care singurii muşchi exersaţi erau cei de la degete, dar încetul cu încetul veţi reintra în normal, la fel ca şi la dieta No-S, cam după o săptămână corpul s-a adaptat.
Unul dintre aspectele frumoase ce diferenţiază o Călăuză urbană de o persoană ce alege să dea bani la o sală de fitness pentru a alerga pe o bandă rulantă sau pentru a pedala în neştire pe o bicicletă medicinală este nivelul de plictiseală. Dacă pe banda rulantă peisajul rămâne la fel şi în scurt timp apare plictisul şi dorinţa de a renunţa, atunci când ai ales să-ti explorezi oraşul eşti protejat. Tot timpul poţi alege altă rută, altă stradă. Poate că e o rută ocolitoare dar asta nu contează, dacă mergi cu 5 minute în plus, ai 5 minute bonus. Scopul nu este să ajungi în cel mai scurt timp la destinaţie, ci să te bucuri de drum.
Un alt aspect pozitiv este faptul că nu-ţi trebuie un echipament special, doar o pereche de încălţări comode.
Personal am fost sceptic în legătură cu beneficiile unui astfel de sistem, dar scepticismul meu s-a topit după prima săptămână. Stăteam la 5 minute de serviciu şi datorită unui concurs de circumstanţe m-am mutat într-un apartament ce e la 25 de minute de serviciu. Mi-am spus că e un moment prielnic pentru a încerca să devin o Călăuză urbană şi pot spune acum cu mana pe inimă că a fost una din cele mai bune alegeri pe care le-am făcut. Astfel am ajuns să apreciez mai mult frumuseţea oraşului în care stau, am ajuns să mă pot bucura zilnic de aproape o oră în care să fiu doar eu cu mine însumi, aproape o oră în care mă pot gândi la orice vreau, de la nemurirea sufletului la frumuseţea unei frunze de castan ruginită de venirea toamnei. Am redescoperit o libertate la care nu mai vreau să renunţ niciodată, o libertate pe care nu am mai simţit-o de când eram copil.
Aşadar încercaţi să deveniţi o Călăuză urbană, încercaţi sistemul o săptămână să vedeţi cum vă simţiţi. Dacă staţi mai departe de serviciu şi trebuie să schimbaţi două mijloace de transport în comun, folosiţi doar unul şi drumul rămas prin eliminarea celuilalt mergeţi-l pe jos. Sau coborâţi măcar două staţii mai devreme. Încercaţi lucrul acesta timp de o săptămână.
Al doilea sistem proiectat pentru lipsa exerciţiului fizic este Lomănuşa sau în engleză Shovelglove. Lomănuşa reprezintă o lopată înmănuşată. Practic constă într-un baros (al meu e de 5 kg) al cărui cap metalic este învelit într-un pulover sau o bluză.
Cu ajutorul acestui dispozitiv se fac timp de 14 minute o serie de mişcări ce mimează diverse activităţi fizice cum ar fi: săpatul cu lopata, baterea untului, baterea unui par în pământ, tăierea de lemne, etc.
Ştiu că toate astea sună caraghios, asta e şi scopul, să fie destul de caraghios încât să te facă să zâmbeşti în timp ce le faci, pe mine unul chiar mă fac să zâmbesc. Adevăratul beneficiu al acestui sistem este că îţi pune la lucru o gamă vastă de muşchi fără a suprasolicita nici unul.
Regula de 14 minute ţine de programarea acestui set de exerciţii. 15 minute este perioada minimă de programare a timpului. Puţine agende sau sisteme de programare a timpului sunt mai precise de 15 minute. În fiecare zi putem găsi 14 minute pe care să le dedicam la exerciţiu fizic. Nu există scuza „n-am timp”, găseşti 14 minute.
Când m-am apucat de Lomănuşă mi-am dat seama că nu reuşeam să fac faţă decât la 5 minute de exerciţii. Nici o problemă, am rămas la 5 minute. E mai bună o victorie de 5 minute asupra lenei mele monumentale decât un eşec de a face cele 14 minute. Pot construi pe victorii, eşecurile nu fac decât să mă demoralizeze. Aşadar am început cu 5 min, apoi 6, apoi 8 şi astfel încetul cu încetul oricine poate ajunge la cele 14 minute prescrise de sistem. Recomand şi un dispozitiv de monitorizare a acestor 14 minute. Un ceas de bucătărie sau un program de calculator (asta este ce folosesc eu).
Un program tipic de exerciţii conţine:
- mişcări ce mimează datul la lopată; 50 cu stânga + 50 cu dreapta
- mişcări de bătut untul: 15-20 cu stânga apoi cu dreapta
- mişcări de tăiat lemne sau de bătut pari în pământ: 20 cu o mână, apoi 20 cu cealaltă
- mişcări de pendulare: 8-10 cu o mană, apoi cu cealaltă.
După ce se termină un set se ia de la capăt şi se continuă până se termină timpul.
Pentru un repertoriu mai extins de mişcări puteţi vizita secţiunea de mişcări a site-ului original. Fiecare mişcare prezentată pe acel site este acompaniată şi de un filmuleţ ce o demonstrează.
Sistemul Lomănuşă nu este proiectat pentru jocurile olimpice sau pentru concursurile de culturism. Nu exista noţiunea de monitorizare a progresului obţinut cu sistemul acesta gen „Cu cât împingi la piept” sau „Câţi centimetri ai la bicepşi”. Scopul este exerciţiu constant şi la fel ca la dieta No-S, rezultatul e binar: „Ai făcut” sau „N-ai făcut”. Simplu! La nevoie se poate creşte greutatea barosului dar lucrul acesta nu reprezintă progres, ci doar o simplă adaptare.
Sfârşitul săptămânii este rezervat odihnei, deci Lomănuşa se practică doar de Luni până Vineri.
Lomănuşa combinată cu Călăuza urbană şi dieta No-S asigură persoanelor cu ceva kg în plus o scădere sănătoasă în greutate până este atinsă greutatea ideală. Practicarea constantă a sistemelor permite menţinerea acestei greutăţi ideale şi furnizează energie de-a lungul zilei. Dacă vreţi, puteţi monitoriza greutatea şi eu am făcut-o în prima lună, dar nu prea îi mai văd sensul acum. Mă simt excelent, talia s-a subţiat simţitor (trebuie deja să schimb cureaua) şi ştiu ca sistemele funcţionează exact. Pentru mine deja au intrat în rutina zilnică, nu le mai simt ca pe ceva anormal sau ciudat. Frumuseţea acestor sisteme este că, după perioada de acomodare, nu mai necesită prea mult efort conştient pentru a le întreţine.
Pentru mai multe informaţii vă aştept pe forum în topic-urile deschise pentru Călăuza Urbană şi Lomănuşă
P.S. Ţin să mulţumesc Danei pentru virgule.